Cioburi...

       Te-ai intrebat vreodata ce forma are iubirea...ce ochi,ce zambet,ce nume? Iubirea aia adevarata care se aprinde intre doua priviri la primul contact al ochilor...Sau iubirea ce creste odata cu noi in cearsafuri albe imaculate ,vara. Oare iubirea alege in a se prinde cu clestisorii ei magici de un suflet in defavoarea altuia? Si oare poti spune ca esti intr-adevar norocos, in cazul in care iubirea te alege pe tine?

       Suntem devoratori de iubire! O cautam,o alergam,o strangem in suflet si-n buzunare.... O impartim, jumatate eu jumatate tu... Ne batem joc de ea si o calcam in picioare,iar uneori o ducem in patul altuia sau alteia si ne lepadam de iubirea noastra ca de un lucru mult prea murdar,ce nu se mai asorteaza tinutei noastre impecabile.

       Si totusi ne trezim dimineata si parca ii simtim lipsa.... Ne cautam iubirea din nou,prin sertare sau prin cutiute de bijuterii  in care am pastra in mod normal orice lucru pretios.Dar ii gasim doar cioburile aruncate la gunoi.... Cadem in genunchi langa ea si incep regretele sa ne apese pe inima.Plangem deznadajduiti !  O strangem bucatica cu bucatica iar palmele ne sangereaza cu fiecare ciob in parte.

       Ne lipim iubirea cu scoci sau cu orice avem la indemana,dar ii înșurubăm si o roata sa fim siguri ca nu ne va parasi pe drumul vietii.O imbracam intr-o haina ce sa-i ascunda imperfectiunile si o târâim dupa noi prin alte ploi si alte furtuni.Stergem orice amintire a mocirlei in care ne-am tavalit iubirea si ne afisam cu ea in public.Devenim  mandri de iubirea noastra ”durabila”....

       Timpul trece,insa noi nu ne mai sarutam iubirea pentru ca e prea amara...Nu o mai strangem in brate pentru ca ne raneste,iar seara nu o mai luam cu noi in pat pentru ca e rece ca un sloi de gheata ...Si-a pierdut sufletul pe drum,si-a pierdut zambetul iar clestisorii magici si i-a retras din sufletele noastre intr-un mod dureros si iremediabil...

       Porti iubirea asta ca un trofeu,ca o medalie in piept doar pentru a demonstra lumii ca ea exista.... iar tu o sa devii copia identica a iubirii ce o porti cu tine.....Amandoua existati....dar nici tu nici iubirea ta nu mai aveti suflet si implicit nici viata....

Dorinte reci...

           Perdele de panza alba ma inconjoara...iar vantul se plimba haotic si ma supune delirului....E  noapte!!

Alerg in directii calculate dupa ecuatiile mintii,nebunesc si nefiresc de laturalnice...ma pierd in propriile-mi ganduri.

          Dorinte murdare se prind brutal de rochia-mi neagra si rad in asteptarea caderii...Ma agat de clipe ,si gust secundele reci ce-mi sufla in ceafa.Simt o betie crunta cum imi invadeaza si ultimul simt,haosul se dezlantuie iar frica-mi vibreaza prin vene...Ma panicheaza neputiinta evadarii.Sunt beata de fantezii nebunesti,dar constienta!!

          Tresar la atingerea rece,ce-mi mangaie spatele si ma dezbraca de sentimente...Respir sacadat,in ritmul alert al inimii cuprinse de teama...Imi simt mainile dureros  bruscate de intentiile Lui,si-mi musc buzele pana la sange...Secundele trec pe langa mine galagioase zbatandu-se in spasme...E prea tarziu!!

       
                  Cad amortita pe podeaua putreda de lacrimile noptii.Acum te vad...iti aud vocea dintre vremuri,vibrandu-mi in timpane ca un ecou....      

      -Esti dulce,femeie!!!

Stropi de iubire...

   Ne agatam de cuvinte,stii ce spun......?Stii cat ma doare ca nu te am aici langa mine?

Esti un fugar care doar vii si poposesti putin,apoi dispari,dispari in lumea ta.....O lume pe care nu mi-ai dat voie sa o cunosc.Esti un ciudat in lumea mea!...Vii sa-ti incarci bateriile si pleci....Usi trantite si tipete,atat aud!

   Si esti matur,un copil matur care se preface ca nu intelege de ce ma doare.Cum sa nu doara daca primesc stropi de iubire si nici macar intr-un mod constant?....E totul cum vrei tu.!        Apari cand vrei,pleci cand vrei...Si eu?Eu nu am nimic de spus? Imi spui mereu sa termin cu plansul,ca te vei intoarce!..Cand te vei intoarce...? Te vei intoarce dupa ce atingi alt corp,saruti alte buze,alti ochi.....De cate ori crezi ca o sa mai pot trece peste..?

Broken heart...

    Ma agatam de fiecare bucatica doar sa raman....Incercam sa ma tin cu toata forta doar sa nu  alunec.La fiecare hop ma prindeam tot de mai sus,tot mai aproape de tine si ma incapatanam sa te sufoc cu iubire ....o iubire fortata care te indeparta tot mai mult lasandu-ti un gust amar....

    As fi vrut sa aleg calea usora....Chiar am vrut.Mi-am dorit in orice moment sa pot ajunge cat mai departe de suferinta,dar nu s-a putut...M-a durut si mai mult si mai profund.M-a durut incontinuu...O durere insuportabila,o durere care creste pe zi ce trece...Stii?...Am o stare greu de explicat.Nici macar tu nu ma poti intelege.Nu simt la fel ca pana acum,nu e aceeasi durere...E o stare de sufocare,o stare in care nu vrei sa auzi nimic.Nu ma mai intereseaza scuzele sau daca ai regrete...Sunt imuna la tot ce inainte imi provoca rau!Acum incerc doar sa ma vindec... 

Iubire nebuna...

       Nu ma minti inima...nu-mi spune ca nu-ti pasa cand in fiecare seara patul iti este pedeapsa in lipsa lui...Il cauti in amintiri apuse si il inchizi intr-un labirint de ganduri,din care El sa nu poata evada niciodata...
      Si toate astea doar pentru a-ti stinge dorinta in bratele lui puternice...doar pentru a-ti umple golul lasat de absenta lui.Tu fugi de adevar si te refugiezi in vise dulci...in iluzii.Tu stii sarmana inima ca il cauti in zadar...iar daca ar fi aici ai avea in fata doar un ambalaj golit de sentimente,mai rece la atingere ca noptile in care te zbati sa supravetuiesti durerii...
        Salbatica noapte...fii martorul iubirii mele nebune..Infasoara-ma in tainica ta umbra si adu-mi-l pe El aici in bratele mele...Minte-ma frumoasa mea noapte ca e al meu si lasa-ma sa astept in fiecare zi sa il iubesc,din nou si din nou...in intunericul tau...

Pierduta de mine....

      Si stiu ca doare....E un sfarsit ciudat care doare mai mult decat toate pana acum.Ma macina incet si sigur.Ma doare pana in adancul sufletului...

      Nu am fost impreuna,dar ne-am iubit mai mult decat se poate iubi...Te-am iubit  cat te puteau iubi 10 deodata.Te-am iubit intr-un mod ciudat,total si epuizabil incat m-a  terminat ca persoana.Nu mai pot simti acum nimic.Mi s-au terminat toate sentimentele si nu mai am ce darui,nu mai pot iubi nici daca m-as lupta cu  mine insami….

      E ca si cum mi-a smuls cineva inima….Ma simt ca intr-un joc ciudat in care primesc totul pe gratis si ma prefac ca se poate si asa.Si merg inainte fara sa ma uit la toate ciudatenile pe care le fac.Fara sa am regrete si remuscari.Fara sa stiu ca am fost si eu in locul acelei  persoane si ca m-a durut enorm cand am fost calcata in picioare….Asa imi doresc sa sfarseasca toti.Sa stie toti cum e sa suferi ... si cat de umilitor e…..

Note false...

     Nu am mai scris demult ...și parcă,am încetat sa trăiesc....Vânată de amintiri...plină de regrete și de remușcări,m-am închis singură într-o cușca a singurătății.Și poate că nu ar fi chiar atât de rău dacă tu mi-ai putea auzi gândurile,dacă ai putea simți ce simt eu,dacă ai ști...

     Încercăm să mascăm cât mai multe lucruri din frica de a nu ne fi invadat teritoriul,din frica de a nu ne fi călcat sufletul în picioare.Și ghici ce? Zâmbetul ce îl porți pe buze ca o pecete, e zidul cel mai firav de care se izbesc toate privirile,dar e cel mai puternic tranchilizant cu un impact psihologic ce nu dă greș aproape niciodată.

     Îi manipulăm pe ceilalți și îi facem sa creadă că totul e minunat,când de fapt,dincolo de acest zid lacrimile nu au încetat să curgă,poate,niciodată...Se duce un război între aceste două teritorii atât de diferite...de multe ori plângem în noi cu zâmbetul pe buze....de multe ori din frica de a nu părea slabi în fața celorlalți,ajungem să fim atât de slabi în fața propriei persoane.

      Nu știu dacă a-ți nimici lacrimile într-un zâmbet te definește ca fiind o persoană puternică,dar sunt sigură că într-o zi nu vom mai avea spațiu de stocare pentru toată materia negativă pe care o strângem în noi.Oamenii fug de tristețe,de singurătate ca și cum ar fugi de ei însuși...pentru că acestea prind viața chiar în sufletul nostru.Dar nu e nici o problemă atâta timp cât avem rezerve de zâmbete false..... în buzunar....